Altfel de poveste: Mai mult pământ

Am auzit următoare poveste (slabe şanse să fie inspirată din realitate?!?):

Să făcea că era o familie tânără, ambii pe la 30 de ani. Trăiau undeva prin Rusia, el făcea munca pământului, iar ea făcea curăţenie pe la un mare conac din satul lor. Oamenii aştia a noştri nu o duceau prea bine, aveau ceva pământ şi o casă sărăcăcioasă.

Într-o zi trece un călător pe lângă casa lor şi îi vede trebăluit prin jurul casei, muncind pământul. Călătorul acesta intră în vorbă cu ei şi le spună că în zona Rusiei de unde vine el, pământul e de 10 ori mai ieftin şi ar putea să-l vândă pe acesta care îl au, să cumpere acolo mai mult pământ şi să se mute. Omul nostru era mai liniştit din firea lui, dar de gura femeii nu a putut să scape, îi spunea mereu că le-ar fi mai bine dacă ar avea mai mult pământ. După câteva zile omul nu a mai rezistat presiunii şi s-a dus să afle dacă e adevărat ceea ce le-a spus călătorul. Totul era întocmai cum le spusese. Aşadar şi-au vândut pământul, au luat dincolo de 10 ori mai mult pământ şi s-au mutat.

Mai trec câţiva ani, lucrurile încep să le meargă mai bine, muncesc acum amândoi pământul şi au ajuns să-şi facă o casă chiar foarte frumoasă. Într-o zi se apropie de casa lor un alt călător care le spune că în zona de unde vine el, pământul e pe gratis. Auzind acestea omul nostru a cercetat iarăşi dacă călătorul le-a spus adevărul şi totul era întocmai cum îi spusese. Aşadar se hotărăsc ei să se mute iarăşi în cealaltă parte a Rusiei. Vând tot ce au şi pleacă.

Când ajung află că există o condiţie pentru a primi pământul gratuit, una singură! Şi anume: Trebuie să aleagă un punct anume de unde doreşte pământul, din acel punct să pornească dimineaţa devreme când răsare soarele şi tot pământul pe care îl va străbate dealungul zilei va fi al său doar să ajungă înapoi de unde a pornit până la asfinţitul soarelui. Nu e mare lucru, nu? Omul nostru se pregăteşte fizic, psihic, spiritual; îşi alege punctul de pornire şi în dimineaţa următoare începe să îşi străbată pământul, şi merge, şi fuge, şi mai stă olecuţă şi iarăşi fuge, merge şi merge tot înainte cât vede cu ochii, orele trec, căldura zilei vine, începe deja să fie tot mai obosit, dar în continuare merge tot înainte, mai încet, dar tot înainte, străbătând tot mai mult pământ. Mai trec câteva ore, soarele coboară în spre apus şi omul nostru realizează că ar fi cazul să se întoarcă. Începe o alergare nebună, disperată, cu tot ce în el, cu toate puterile, fuge, fuge, fuuuuge, nu se mai opreşte deloc. Soarele e tot mai aproape de apus, el îşi continua alergarea, cu ultimele forţe pe care le mai are. E tot mai aproape de punctul de unde a pornit, încă puţin, câţiva metri, fuge disperat. Soarele apune şi el… cade mort la 3 metri de unde a pornit.

De când pământ are nevoie un om? Ce credeţi?
Hmmm, mi se pare că nu prea mult, după ce mori, 2 metri pe 2, cel mult.

Aştept comentariile voastre.