Adevărata fericire
Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica lui la împlinirea vârstei de 17 ani:
Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru că să poţi fi fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită.
A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.
Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.
Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamna să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!
Te îmbrăţisez cu drag,A. Vlahuţă
Adevăr mare grăieşte… drept îi?
Ce crezi? Ce spui?
Te ascult…
De acord. Nu sunt cuvinte mari, dar au insemnatate!
Buna dimineata!!
Cred ca exista o forta dincolo de noi care imi aduce in cale noi si noi oameni care vor sa fie fericiti!!
Frumos titlu… Frumos om… Frumos scrie!!…
O sa il recomand si eu mai departe !!!
Acum, la obiect, am primit acesa scrisoare cu aprox. 1 an in urma, dar la o ‘curatenie’ a folderelor am sters pagini intregi cu pps uri si altele, printre care si aceasta. Am intrebat daca o mai are cineva… dat din umeri… Cand am intrat pe blogul tau… a fost prima imagine care mi-a sclipit in fata ochilor !!!
Avem noi, romanii, oameni uriasi si nici macar nu-i punem printre ceilalti pe care ii popularizam cu incantare .. Nu zic sa ne referim numai la ei, trebuie sa cunoastem gandurile tuturor celor care au vrut si au putut sa lase ceva in urma lor sau vor si pot s-o faca in continuare. Si macar sa fie in echilibru, de peste tot..
Scrisoarea este un adevarat bloc de sarcina spirituala. Nu poti sa dai exemplu o idee: trebuie sa dai totul deodata.
Multumesc, omule, pentru asta, pentru tot!!
“Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.”propozitia asta trebuie tinuta minte !